Colți de fildeș! Traore a „erupt” în amicale!

Colți de fildeș! Traore a
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Șușu” are o medie de gol de speriat în amicale: punctează o
dată la jumătate de oră!

Clujul a călcat strâmb cu Slavia, dar și-a redescoperit perla
africană. Lui Traore i-a priit selecția alături de Drogba et Co., a
marcat de șase ori în patru meciuri, deși nu a jucat niciodată
titular!

După un retur de Liga I mediocru, în care a punctat doar de două
ori, Lacina Traore și-a alarmat șefii în timpul vacanței de vară.
Ivorianul, care a bifat prima selecție în națională alături de
Drogba, a anunțat conducerea de la CFR că nu mai vrea să revină la
pregătire! Agentul său, Alfred Obrou, a stat două zile la Cluj
imediat după reunirea clujenilor pentru a-i convinge pe șefi să
accepte despărțirea de jucătorul ofertat de Hamburg. „Șușu” a ratat
trei zile de pregătire, iar când s-a întors la Cluj, a răbufnit.
„Vreau să plec! Nu mai stau”, a cerut atacantul,
refuzat sec de șefi.

În Austria, însă, Traore a explodat. E principalul marcator al
ardelenilor, cu șase reușite în patru jocuri, cu o medie de
speriat! Lacina a punctat, deși nu a jucat niciun meci din startul
lui! 164 de minute a evoluat atacantul de abanos al campioanei cu
Grodig, Hallwang, Anderlecht și Slavia, în ultima partidă salvând
chiar onoarea CFR-ului. Și așa, antrenorul Mandorlini evidențiază
toată linia de atac a „feroviarilor”. „Toți jucătorii din
avanposturi mă mulțumesc, nu numai unul dintre ei. Nu pun prea tare
preț pe eșecul cu Slavia, puteam pierde chiar cu 0-4, echipa e
obosită”,
e de părere italianul. 12 goluri din 14 reușite
de CFR în pregătiri au fost opera jucătorilor din atacul
campioanei, restul fiind punctate de Cadu și Mureșan.

27 de minute a
avut nevoie Traore în amicale pentru a marca un gol. 6 reușite are
Lacina în amicalele cu Grodig (3), Anderlecht (1) și Slavia
(2)

10 goluri a
marcat Traore în sezonul 2009-2010 pentru CFR în toate
competițiile

TRAORE ÎN 2009-2010 LA
CFR

Liga
I

TUR RETUR
13 jocuri (9 titular) 12j (9 titular)
4 g 2 goluri

Cupa
României

4 jocuri (3 titular) 2 goluri
Europa League
8 jocuri (4 titular) 2 goluri

TOTAL
37 j (25 titular) 10 goluri

Ultimul
amical cu Leipzig

CFR încheie mâine de la ora 19.00 seria amicalelor din Austria cu
nemții de la Red Bull Leipzig, echipa proaspăt promovată în liga a
IV-a. Clujenii vor reveni apoi acasă vineri în jurul amiezei urmând
a avea liber doar câteva ore. În aceeași seară Mandorlini își bagă
elevii în cantonament pentru supercupa cu Urziceniul, de duminică
de la ora 20.30.

Mumo,
Didi, Rade și Ruiz pe loc

Cei patru jucători anunțați de șefi că nu mai intră în vederile lui
Mandorlini pentru noul sezon se pregătesc încontinuare la Cluj.
Dacă ultimii trei nu și-au găsit încă angajamente, Peralta nu vrea
să plece de la CFR până nu primește prima de titlu și primele
restante din retur. De Ruiz s-a interesat Poli, dar negocierile nu
au mai evoluat.

Deac
variantă de mijlocaș central

Mandorlini l-a folosit pe noul decar al clujenilor, Ciprian Deac,
în centrul liniei mediene în eșecul cu Slavia Praga (2-4). „Pițurcă
a fost primul care mi-a zis că acolo e locul meu”, explica recent
Deac, folosit pe acest post la tineret tocmai la propunerea lui
Victor Pițurcă în perioada în care actualul antrenor al Stelei
pregătea naționala mare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Victorie pentru Călin Georgescu. I-a spulberat pe toți. A fost lovitură de stat
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ruben Amorim: „Luăm lucrurile pas cu pas”, în încercarea de a redresa Manchester United
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×